Procedura de vizualizare a foilor de examen de la Evaluarea Națională 2021

Elevii care au participat la Evaluarea Națională 2021 au dreptul să-și vadă lucrările de la examen, iar pentru acest lucru a fost stabilit un calendar. Procedura 29397/31 mai 2021 se bazează pe Ordinul 5455/2020, articolul 14.

La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Solicitarea de vizualizare nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor.

Elevii nu vor vedea lucrarea în original, ci o copie pe calculator, a lucrării, scanată, conform cu originalul.

 

Calendarul procedurii de vizualizare a lucrării/lucrărilor:

14 iulie – Afișarea la școală/centrul de examen, a procedurii de vizualizare a lucrării și a intervalului orar în care se pot depune cereri.

15-16 iulie – Depunerea cererilor prin care se solicită vizualizarea lucrărilor la unitatea de învățământ care a fost centrul de examen.

27 iulie – Vizualizarea lucrărilor de către solicitant, conform procedurii și a programului anunțat, la sediul ISJ Buzău, sala de ședințe între orele 10.00 – 12.00.

 

Procedura integrală de vizualizare a lucrărilor de la Evaluarea Națională 2021 este aici.